Nu alergati dupa tren

Ma-apropii de gara Brasov.
Ma-ndrept relaxat catre peronu unu.
Ca orice cetatean model, adica dand lumea din drumul meu cu capu de toti peretii, creand tensiuni si alte stari patrunzatoare de bine.
Sar peste 2 valize montate de-o mana criminala.
Inca o piedica minora e depasita si-s in capul scarilor gafaind!!
Imi atarna vreo 3 nasturi de la camasa in cate-un fir de atza fiecare, dar iata-ma ajuns.
Aproape ca zambeam..
Ce nu stiam e ca serialul Zona Crepusculara abia-ncepuse !
Actorul principal, eram eu. Un banal personaj care tocmai pierdea trenul.

Cobor iar. Deja mi-era cald si-un suvoi de transpiratie mi se scurgea pe moaca.
Urc.
Duduia de dupa geam ma-ntreaba daca o am mare sau mica...
Surprindere si nedumerire totala!
Parasesc toaleta..
-Unde-i, oameni buni, peronu unu, ca nu-s de aici?!, urlu eu ca un canish cazut in depresie.
De amabilitati n-avea nimeni chef, de vorba nici atat.
Fiecare cu ale lui.
Nimeni cu ale mele.
Trenul se deplasa in legea lui, pe ritmul lui,
Sina ii calauzea drumul, in legea ei.
Macazul ii ghida pasii, tot in a lui.
Eu inca-n gara.
Pe legea mea, pe muzica mea.
Adica invartindu-ma plin de gratie, ca un prim-balerin lovit de ccacare.
Ma uit pe ceas avand privirea aia gen George Foreman, imediat dupa ce-a luat perversa ca pe Targu Ocna din directia Cassius Clay si ma pun iar pe alergat metri-garduri-geamantane.
In fine, ma apropii de trenul ce se afla in miscare.
Dau sa ma prind de bara aia laterala ...imi scapa.
Mai am o incercare.
O ratez si pe-aia.
In vagonu imediat urmator e un pustiulica.
Rade de se pisha pe el.
Eu de-adevaratelea.
-Copileeee, apasa...
..Apasa pe maneru ala, urlu la el cu vocea gatuiata de exaltare si entuziasm.
-Apasa, ca sa urc in tren.
Pishaciosu era in extaz cu omusoru la vedere si gura pan` la urechi.
Eu spume tot, jurand in gand ca-i bag o soseta in gura cu prima ocazie.
Apasa copile...te implor din inima !!
Voi cititorii intelegeti disperarea de moment, nu?
Nu-mi doream mare lucru. Doar o portita intredeschisa, putin, atat cat sa ma stregor cu finete inauntru, cat sa...
Dar, deschide, ma, ca-ti fuut una !!
S-a deschis.

Urc, plin de elganta, adica cu bale-n coltu gurii si fara aia 3 nasturi.
Bineinteles, nu inainte de a fi tarat nitel pe toate dalele alea de piatra ce pavau prelungirea peronului.
But, i`m in !
Urc prima treapta mandru de reusita.
Radiam precum un bec Phillips cu incandescenta.
Copile ramai ascuns ca iti sparg cosurile...
Un zambet de multumire imi inflorise pe fata desfigurata de efort si singura expresie care-mi venea in cap era...Bravo Choaie, esti precoce!!!
Ma simteam darz, precum un maratonist, un temerar, ca un razboinic cu palosu mare...
Ca un spartan, tare ca fierul, iute ca otelul, ca o carbura metalica...
...Ca un bolovan.

Ca de-aia am si nimerit in alt tren...
Poate o sa va spun cum am procedat si cand am sarit din mers.